Logo BebeLaSomn
0.00 lei 0

Coș

Nu ai niciun produs în coș.

Filip13

Bună, sunt Lucsandra!

Sunt consultant de somn pentru copii, cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani, certificat de Institute of Pediatric Sleep and Parenting (SUA) și sunt mama lui Filip, băiețelul care mi-a schimbat viața și pe care îl iubesc din tot sufletul. dacă ai nevoie de ajutor cu somnul copilului tău, sunt aici ca să vă ajut! Impreună, toată familia poate avea parte de odihna corespunzătoare!

Am lucrat cu peste 500 de familii, pentru un somn mai bun. Pe unii dintre copii îi știu chiar din primele zile de la naștere. Pe alții i-am cunoscut mai târziu, dar ne-am împrietenit rapid. Impreună cu părinții lor am creat comunitatea “Bebe, la somn” și contul cu același nume de pe Instagram.
Specializările în sociologie și psihologie, dar și cei peste 12 ani în calitate de jurnalist, m-au ajutat enorm în comunicarea cu părinții, pentru binele bebelușului sau copilului lor. Rezultatele vor fi mereu la vedere, așa că puteți arunca un ochi, pentru a vedea dacă vă identificați cu părinții trecuți deja prin procesul de sleep training alături de mine.

Mai mult, tot ce am învățat, am aplicat și pe copilul meu. Filip s-a născut pre-termen, la doar 2 kg și boală de reflux, așa că primele luni de somn au fost o mare încercare pentru noi. Am implementat treptat tot ceea ce știam, iar la 5 luni aveam un bebeluș care dormea independent, în pătuțul lui, chiar dacă în tot timpul acesta fusese ținut doar pe verticală la somn, din cauza imaturității digestive.
Totul a funcționat perfect de atunci, iar pe parcurs, datorită programului și odihnei corespunzătoare, Filip nu doar că a recuperat, ci a ajuns chiar mai rapid în dezvoltare decât un copil de aceeași vârstă. Conexiunea dintre noi a fost și mai mare, datorită faptului că eu mă simțeam odihnită și aveam toată disponibilitatea ziua pentru el. Lucrurile au devenit mult mai ușoare, iar astăzi continuăm să avem un somn bun, la 2,5 ani distanță.

Dacă te identifici cu povestea mea sau simți că ai nevoie de ajutor pentru a-l învăța pe micuțul tău să doarmă, pentru a-i regla programul sau pentru a învăța mai multe despre o igienă corectă a somnului, care te va salva de foarte multe nopți nedormite, nu ezita să îmi trimiți un mesaj cu povestea ta!

Certificare
Ți-a plăcut povestea mea?

Sunt aici ca să te ajut!

Dacă ai nevoie de ajutor cu somnul copilului tău, sunt aici ca să vă ajut! Impreună, toată familia poate avea parte de odihna corespunzătoare!
Copyright © 2023 | BebeLaSomn.ro™ – Toate drepturile rezervate | Built with ❤️ by Design InfoWEB